Acest bărbat a încasat peste 1 milion de dolari pentru fiecare zi a anului: care-i povestea lui
Un cetățean britanic a încasat un salariu record în 2020 – peste 1 milion de dolari pentru fiecare zi a anului.
Sunt puțini oameni care se pot lăuda că au făcut milionul în această viață. Doar că un cetățean britanic le dă clasă chiar și celor care se laudă cu asta. E vorba de Sir Chris Hohn, administratorul unui fond de investiții care a încasat, pentru 2020, un salariu de 343 de milioane de lire sterline.
Asta înseamnă aproape 480 de milioane de dolari, adică aproximativ 1,3 milioane de dolari pentru fiecare zi a anului trecut.
De ce a încasat bărbatul peste 1 milion de dolari pentru fiecare zi
Presa britanică scrie că e vorba de cel mai mare pachet salarial de anul trecut. Hohn are o avere estimată la 5,9 miliarde de dolari (4,2 miliarde de lire sterline) de Forbes și a reușit să încaseze acest salariu uriaș după ce un fond de investiții administrat de el a înregistrat o creștere de 66% a profitului înainte de impozitare, la 695 milioane de dolari, potrivit The Guardian.
Chris Hohn a încasat un salariu de 940.000 de lire sterline (1,3 milioane de dolari) pe zi care ar fi cea mai mare sumă plătită vreodată unei persoane din Marea Britanie, fiind semnificativ mai mare decât recordul anterior de 323 milioane de lire sterline (451 milioane de dolari) care a fost încasat în 2018 de Denise Coates, acționar majoritar la o firmă de pariuri sportive, scrie Digi24.
The Guardian spune că venitul salarial este de 9.000 de ori mai mare decât salariul mediu din Marea Britanie și de 1.700 de ori mai mare decât cel încasat de premierul Boris Johnson. Fiul unui mecanic auto jamaican, Hohn a studiat la Universitatea Southampton și a continuat cu un MBA la Harvard.
După ce a lucrat o perioadă scurtă în domeniul consultanței, în 1996 a intrat în domeniul fondurilor de investiții. Un domeniu care, se pare, l-a îmbogățit.